Deci, tocmai ai aflat că ești fericita persoană responsabilă cu organizarea petrecerii de Crăciun a firmei de anul acesta. Și dacă ești novice în ale evenimentelor, dar și dacă ai experiența anilor trecuți la acest capitol, presiunea poate fi destul de mare, prin simplul fapt că vorbim despre o „gașcă” în care diversitatea este evidentă de la poziția ierarhică în cadrul companiei ori plaja de vârstă extrem de variată a participanților, până la preferințele în materie de mâncare și muzică ale fiecăruia. Iată și prima ta provocare: să născocești idei care să-i încânte pe toți și să îi convingi, astfel, să participe. Cu ce începi?

Uită de birou!
Orice idee ai avea pentru petrecerea de Crăciun a firmei, pune-o în aplicare într-o locație separată de clădirea de birouri! Oricât de generoasă ar fi sala de ședințe, o petrecere la birou nu va fi prea distractivă și nici genul de eveniment pe care să îți dorești să nu-l fi ratat. Pentru că vor fi în același mediu corporate, oamenii vor fi tentați să discute tot despre job și le va fi destul de greu să se destindă cu adevărat și să simtă că sunt la o petrecere și nu la un prânz ceva mai animat la locul de muncă. Optează pentru un salon de evenimente, vei obține și cadrul potrivit pentru o petrecere de Crăciun reușită, dar te vei bucura și de avantajele unor servicii oferite de specialiști în event management.

Petrecerile cele mai reușite au loc seara. Oare?
Deși suntem tentați să credem că petrecerile încep abia după apusul soarelui, până la urmă realizăm că nu avem niciun motiv să ignorăm și celelalte opțiuni. Fie că vorbim despre colegi trecuți de prima tinerețe sau alții încă tineri, dar cu obligații, ce mizează pe ajutorul bonelor pentru a putea participa la astfel de evenimente, este foarte posibil ca echipa ta să prefere o petrecere care să înceapă mai degrabă după-amiaza decât seara. Poți face un sondaj, just to be sure.

Fii creativ, alege o tematică!
Oricât de reușită ar fi fost petrecerea de Crăciun a firmei de anul trecut, un strop de noutate este întotdeauna binevenit. Mai ales că cei cu state de plată mai vechi s-ar putea simți plictisiți de același și același vibe. În acest caz, noutatea devine sinonimă cu tematica. Alege, așadar, o tematică creativă! Poate fi ceva clasic sau, dimpotrivă, cât de poate de neconvențional, de la „Winter Wonderland” până la „Atelierul lui Moș Crăciun” sau „Cel mai urât pulover cu motive de Crăciun”.

„Muzica este limbajul universal al omenirii.” Henry Wadsworth Longfellow
Parcă nimic nu apropie oamenii așa cum o face muzica. Și, în definitiv, despre asta este vorba, despre oameni, despre o echipă care se conectează prin emoție pură și voie bună. Și dacă este Crăciun, să fie și colinde! Și dacă este petrecere, să fie și karaoke, de ce nu!? Sau și mai bine, karaoke cu cele mai populare colinde!

Santa Claus is coming to town!
Și ce dacă suntem adulți? Pe Moș Crăciun îl așteptăm nerăbdători și noi, în fiecare an. Așadar, poate că ar fi o idee minunată ca o parte din bugetul petrecerii de Crăciun să fie alocat cadourilor. De exemplu, diplome de merit pentru fiecare participant. Sau ceva simbolic, atât cât să aducă un zâmbet pe chipul fiecăruia și suficient ca toată lumea să simtă un pic din magia Crăciunului. Și varianta unui Secret Santa este una cât se poate de emoționantă și plină de farmec.

La final, îți dorim succes în organizarea petrecerii de Crăciun. Și amintește-ți: cheia reușitei unui eveniment de orice fel, fie el privat sau corporate, este cel mai probabil succesul în a-i face pe oameni să se bucure, să trăiască o experiență marcată de emoție și să plece cu amintirea unor trăiri cu adevărat memorabile în suflete.